Campioana la gimnastică artistică Sandra Izbașa, în vârstă de 33 de ani, s-a cununat religios cu actorul Răzvan Bănică, nepotul lui Ștefan Bănică Junior.
Sandra Izbașa este o gimnastă română de talie mondială, participantă și medaliată, începând cu anul 2006, la competiții de mare anvergură, europene, mondiale și olimpice. La Jocurile Olimpice de vară din 2008 și la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, Sandra Izbașa a fost medaliată cu aur.
În ceea ce privește viața personală, Sandra Izbașa trăiește o poveste de dragoste cu actorul Răzvan Bănică. Cei doi s-au logodit în luna decembrie a anului 2020. În data de 30 iulie 2021, Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, nepotul lui Ștefan Bănică Junior, s-au cununat civil.
Duminică, 30 iulie 2023, Sanda Izbașa și Răzvan Bănică s-au cununat religios.
Cununia religioasă a avut loc la Biserica Vatra Luminoasă. Cuplul a avut două perechi de nași, printre care gimnasta Andreea Răducan, alături de soțul său Daniel. Petrecerea de nuntă a avut loc la „Castelul din inima Bucureștiului”, într-un salon de lux, decorat superb. La nuntă au participat numeroși invitați, printre care s-au numărat antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang, Cătălina Ponor, Monica Roșu, Dana Sofronie și Larisa Iordache.
Sandra Izbașa a arătat fabulos într-o rochie de mireasă simplă, cu trenă și cu un decolteu în V, brodat pe margini cu mici perluțe și închis la spate cu o fundă mare de prințesă. Fosta campioană la gimnastică a ales un buchet de mireasă cu totul special, în forma unui cerc olimpic.
Sandra Izabașa și Răzvan Bănică au fost prezenți, în urmă cu ceva timp, la podcastul realizat de Horia Brenciu. Răzvan Bănică a povestit despre modul inediat în care a cerut-o în căsătorie pe Sandra Izbașa. Acesta a compus o melodie specială pentru Sandra, o melodie-cerere pe care aceasta trebuia să o asculte până la capăt, iar la final să primească răspunsul.
„Ca un creator ce sunt, am simțit că nu-mi respectă creația. Nu poți, după 15 secunde, să zici: stai măi, un pic, ce e asta, e o cerere în căsătorie? Am dat play de șase ori la piesa aia numai ca să o asculte până la capăt. A durat 20 de minute pentru că voiam să asculte piesa până la final și la final să scot inelul și s-o întreb. Într-un final, a ascultat melodia, i-am oferit inelul și am plâns, atât ea, cât și eu”, a detaliat Răzvan Bănică.